O dietă săracă în nutrienți duce la o serie de probleme medicale cum ar fi obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul și anumite tipuri de cancer. Dieta are o influență deosebită asupra creierului și poate crește riscul tulburărilor psihice și bolilor neurodegenerative.
A fost raportat recent în studii că alimentele ”junk” nesănătoase dau o dependență asemenea dependenței de droguri. Se pare că grăsimile și produsele zaharoase declanșează aceași centri de plăcere în creier ca și drogurile, se explică de ce mulți oameni nu se pot opri din consumul acestor produse. Aceste probleme, se pot afla în spatele epidemiei de obezitate.
O dietă sănătoasă pentru creier este esențială pentru a ne menține memoria și intelectul sănătoase și cababile să facă față provocărilor de zi cu zi, și nu în ultimul rând influențeaza starea noastră generală.
Ce ar trebui să stim despre concentrare
Asigurându-ne un aport caloric adecvat și constant pe parcursul zilei este primul pas spre păstrarea focalizării și concentrării. Cu toate acestea, nu este suficient ca semnalele de la creier să fie generate ele trebuie să fie trimise de la o celulă la alta. Acest lucru se face prin intermediul fibrelor nervoase. Asemenea firelor electrice, aceste fibre nervoase trebuie ”izolate” astfel încât mesajele să fie transmise. Pentru a construi aceste teci izolatoare, creierul are nevoie de o substanță grasă numită mielină.
Pe lângă Acidul Folic, vitamina B12, aminoacizi și alți micronutrienți, acizi grași esențiali sunt indispensabili procesului de formare a tecii de mielină. Uleiul omega-3 (găsit în principal în peștele gras, nuci, semințe etc.) intră în procesul de formare și menținere a tecii de mielină. Acesta poate fi motivul pentru care suplimentele din ulei de pește par să sporească performanța mentală a copiilor, deși studiile care arată acest lucru sunt controversate. Dacă avem mese regulate, de trei ori pe zi, iar la gustări ne focusăm pe consumul de nuci și semințe este un pas important spre o capacitate de concentrare mai bună.
Ce se află în spatele ”stărilor noastre”
Sentimentele noastre, ca toate activitățile mentale, implică un schimb alert de impulsuri (mesaje) electrice între celulele creierului. Informațiile sunt transmise între celule prin intermediul anumitor substanțe chimice numite neurotransmițători, acestea jucând un rol cheie în starea noastră de spirit. Unul dintre neurotransmițătorii cheie este dopamina, mesagerul “stării de bine”. Nivelele crescute de dopamină ne dau stări de entuziasm, energie și plăcere. Nivelurile scăzute de dopamină fiind caracterizate prin sentimente de goliciune, tristețe, iritabilitate și plictiseală.
Produsele zaharoase și alimentele grase provoacă o creștere a dopaminei. Cu toate acestea, o creștere bruscă a nivelului de dopamină este urmată de o scădere la fel de bruscă, astfel este bine să avem o alimentație echilibrată care împiedică aceste creșteri și scăderi bruște printr-o eliberare lentă și treptată a dopaminei pe tot parcursul zilei. Dar dacă într-adevăr avem nevoie de o stimulare rapidă a dispoziției, ciocolata este foarte eficientă.
Un alt neurotransmițător, numit serotonină, ne ajută să ne simțim liniștiți și mulțumiți, combătând anxietatea. O gustare de carbohidrați ne poate ridica rapid nivelul serotoninei, dar ne putem trezi și cu o stare de somnolență din cauza eliberării insulinei, deci din nou, este mai bine să menținem nivelul constant. Pentru a produce serotonină, creierul are nevoie de triptofan, un aminoacid esențial care se găsește în principal în ouă și carne. Un mic dejun adecvat ne poate asigura nevoia de serotonină pentru toată durata zilei.
Cât despre starea de somnolență știm foarte bine că remediul clasic este cofeina, dar și aceasta trebuie consumată într-un mod corespunzător. Cofeina se leagă de anumiți receptori, care în mod normal eliberează subtanța care ne face somnolenți, blocând eliberarea acesteia. Astfel forțează activitatea celulelor din creier, oferindu-ne o explozie de energie. Dar, prea multă cofeină duce la nervozitate deoarece glanda pituitară de la baza creierului interpretează acest lucru ca o avertizare de urgență, urmând alte mecanisme de a împiedica acest proces.
Memoria, o putem ajuta sau nu…
Abilitatea noastră de a ne aminti lucrurii depinde ca celulele creierului să facă noi conexiuni. Aceste conexiuni se produc cel mai bine atunci în excitația neuronală. Există un singur mesager cheie în creier care menține celulele creierului excitate acesta fiind acetilcolina. Medicamentele care mimează efectul acestei substanțe chimice s-au dovedit a spori memoria persoanelor cu Alzheimer. Această substanță chimică cheie este fabricată din colină, care se găsește în ouă, ficat și boabe de soia. Se mai găsește și în anumite legume, fructe și cereale.
Să ținem obiceiurile ”proaste” sub control
Când suntem anxioși, corpul nostru produce hormoni de stres numiți glucocorticoizi. Aceștia obligă creierul să caute modalități de a ușura starea defectuoasă. Și aici intervine consumul de alimente bogate în zahăr și grăsimi.
Pe o perioadă lungă de timp, expunerea repetată la zahăr modifică modul în care creierul răspunde, având nevoie tot de mai mult pentru a obține satisfacția, astfel tindem să devenim dependenți de zaharuri.
Singura modalitate de a preveni aceste pofte este să evităm produsele care le creează. Dacă ne dorim enorm de mult sa consumăm aceste produse și avem pofte, putem fie să ne hrănim aceste pofte, fie să ne împotrivim lor și să încercăm alte activități de stimulare a dopaminei cum ar fi exercițile, socializarea sau orice alte activități sănătoase care ne fac să ne simțim bine.