Numărul copiilor care au probleme cu greutatea corporală a crescut semnificativ în ultimii ani. Acest subiect a început să depăşească limitele aspectului fizic, devenind astfel o patologie. În România se pune accentul mai mult pe informarea privind cauzele subnutriţiei şi malnutriţiei copiilor decât pe cauzele obezităţii infantile, deşi aceasta chiar a devenit o problemă.
Şi totuşi, de ce se ajunge aici…ştiind că interesul pentru astfel de probleme a crescut?
Ne naştem într-un mediu mult mai obezogenic faţă de perioadele care au trecut. O mamă care se hrăneşte inadecvat, creşte şansa ca şi copilul ei să se confrunte cu diverse probleme de sănătate în viitoarea viaţă de adult. Adulţii sunt mult mai interesaţi, aceştia ies în număr tot mai mare la alergat, merg pe jos sau se înscriu la tot felul de programe pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice. La fel şi interesul pentru informări despre menţinerea sănătății şi atenţia asupra alimentaţiei a crescut dar mai mult în rândul persoanelor trecute de prima tinereţe.
În scoli nu sunt informaţii despre problemele de sănătate şi despre alimentaţie?
Din păcate în scoli nu sunt materii care să îi învețe pe copii cum să adopte un stil de viaţă sănătos, orele de sport sunt şi ele prea puţine. Dacă aceştia ar fi informaţi din timp, prevenţia obezităţii ar fi cel mai bun lucru, copilul cum se formează de mic, aşa va fi şi la maturitate.
Dar obezitatea infantilă este moştenită?
Sigur că şi genele au influenţă în privinţa greutăţii corporale, însă faptul că procentul persoanelor obeze şi în special în rândul copiilor a crescut simţitor în ultimul timp demonstrează că şi factorii de mediu au un rol extrem de important. Trăim într-un mediu în care obezitatea este favorizată. Nu este foarte îndepărtat timpul în care copii veneau de la şcoală, se schimbau, mâncau şi alergau la joacă, se urcau în copaci, se jucau tot felul de jocuri pline de activitate. Copiii de azi petrec din ce în ce mai multe ore în faţa televizorului şi a computerului, şi ca urmare a sedentarismului apare creşterea greutăţii.
Un copil obez are şanse să devină un adult obez?
Creşterea incidenţei obezităţii în rândul adolescenţilor şi copiilor de azi va avea consecinţe pe viitor. Aproximativ 80% din adolescenţii supraponderali sau obezi vor rămâne astfel şi când o să fie adulţi.
Ameninţările obezităţii infantile…
Una dintre consecinţele copiilor obezi sunt problemele majore pe plan social şi psihologic. Astfel că a crescut şi numărul episoadelor depresive, tulburărilor de alimentaţie, consumul de droguri sau chiar suicidul în rândul tinerilor cu astfel de probleme. Dacă ne gândim la sănătate, aceştia sunt predispuşi la bolile de inimă, apariţia diabetului zaharat, hipertensiune, şi nu în ultimul rând la probleme ortopedice.
Câteva sfaturi pentru a elimina aceste tendinţe…
Majoritatea cauzelor obezităţii infantile sunt asemănătoare cu ale obezităţii adulţilor. Sedentarismul este o cauză majoră, prea multe ore petrecute la TV, obiceiul de a servi gustări, băuturi răcoritoare între mese, preferinţa pentru alimentele procesate şi concentrate.
Dieteticianul are o mare importanță în aceste cazuri, nu doar pentru tratarea patologiilor deja confirmate dar cel mai important rol îl are prevenția, care s-ar putea face într-un mod destul de simplu prin dietă. Dacă copilul învață încă din primii ani de viată cum sa aibă un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată și adecvată, atunci aşa o să se formeze și pe viitor, dar pentru a putea îndeplini aceste criterii are nevoie de modelul parental, la rândul lor, părinții au nevoie de un nutriționist care să le poată furniza informații pertinente.
În cazul în care unul dintre copiii familiei este obez, indiferent dacă mai este în familie sau nu caz de obezitate, acesta trebuie sprijinit şi ajutat de către familie să facă schimbări majore în stilul lui de viaţă. Mesele trebuie să fie regulate, să se odihnească suficient, să aibă timp pentru studiu dar şi pentru jocuri active şi să-şi diversifice cât mai mult ariile de interes.