Postul religios prin prisma științei nutriționale

Dacă tot este post, să vedem câteva aspect legate de acestă perioadă!

Nu există nici o religie care să nu practice postul într-o formă sau alta, acest lucru indică faptul că omenirea de mult și-a dat seama că restricția alimentară are beneficii clare, dar cum o explicație științifică a acestor beneficii nu exista mai demult, restricția alimentară sau postul a primit un caracter divin.

Dacă disecăm postul și efectele lui fiziologice asupra organismului cu ajutorul științei care ne este disponibilă în ziua de azi, ne dăm seama repede de ce a primit această practică un loc așa de important în cadrul tuturor  religiilor existente.

Fără să intrăm în prea multe detalii „tehnice”, relativ recent a fost descoperit că restricția calorică prelungește viața în rândul anumitelor viețuitoare (viermi, șoareci etc), cum un astfel de studiu este greu de realizat în rândul oamenilor prin studii observaționale (deoarece oamenii trăiesc mult ), deocamdată se observă schimbările produse la nivel celular și ADN. Restricția calorică induce activarea unor gene numite sirtuine care au o puternică acțiune de reparare celulară (foarte simplu zis) și prin activarea acestor gene este posibilă prelungirea duratei de viață la viețuitoarele mai sus menționate. Un alt efect al restricției calorice este potențialul  de a inhiba factorul țintă al rapamicinei (mTOR) un alt efect ce a fost corelat cu prelungirea duratei de viață la mamifere. Rezultatele inițiale sunt atât de convingătoare, că momentan peste o sută de mii de oameni la nivel global fac restricție calorică permanentă în mod voluntar.

Mai sus am atins foarte simplificat doar o mică parte din efectele benefice, al restricției calorice, iar postul în primul rând trebuie să fie o restricție, o dovadă că putem să avem control asupra poftelor și avem puterea de a ne abține. Faptul că eliminăm alimentele de origine animală nu înseamnă automat că avem dreptul să exagerăm cu toate celelalte grupe alimentare.  Iată câteva sfaturi de care ar trebui să ți cont în post:

  • Evită înfometarea dar și supraalimentarea,  mâncând în aceste cazuri riști să-ți dereglezi metabolismul.
  • Nu exagera cu zahărul și cu alimentele care conțin mult zahăr
  • Dacă ai eliminat proteinele animale, mare grijă să ai un aport proteic adecvat provenit din sursele vegetale următoare: mazăre, ciuperci, soia, linte, fasole , arahide , nuci , migdale.
  • Dacă ești însărcinată ai grijă ca restricțiile pe care ți le impui  să nu fie prea severe.
  • Încercă să ai mese variate, de ce să nu încerci în perioada asta legume și fructe care poate nu se regăsesc în dieta ta obișnuită.
  • Postul necesită disciplină și sacrificiu, le fel și mișcarea zilnică ajută această perioadă pentru aţi dezvolta un alt obicei sănătos.

 

Totuși să nu uităm că postul se va termina, și trebuie să ne formăm  şi pentru perioada în care nu este post, aceasta fiind mai îndelungată.

Pentru aceste perioade să ne aducem aminte ce a zis un fost făcător de corturi acum aproape 2000 de ani: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” .

Cum zicea și apostolul Pavel mai sus, chiar dacă toate alimentele ne sunt permise și acum mă refer la perioadele între posturi, asta nu înseamna că toate ne sunt de folos. Vorbește cu un dietetician  şi găsește cele mai sănătoase alternative pentru tine și vezi care sunt alimentele care sunt de folos pentru tine, și nu lăsa ca obiceiurile alimentare nesănătoase și destructive să te stăpânească.

Please follow and like us:
Pin Share

Leave a Reply